Timișoara are în prezent un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), aprobat în 2016. Cu toate acestea, lipsa unei planificări integrate a transportului și a unei conexiuni multimodale a Timișoarei cu UAT-urile din zona periurbană, și preferința cetățenilor de a se deplasa cu autoturismul personal pun presiune pe oraș și pe sistemul de transport public metropolitan, atât în privința infrastructurii, cât și a funcționării sistemului.
Datele de trafic utilizate pentru PMUD întocmit în 2016 sunt depășite, astfel este nevoie de realizarea de noi studii de trafic pentru a determina tiparele actuale de mobilitate, principalele blocaje ale sistemului de mobilitate și pentru a putea elabora scenarii de prognoză pentru viitor.
Actualizarea PMUD este datorată și necesității de a include măsuri specifice contextului Timișoarei (și al zonei metropolitane) pentru planificarea călătoriilor, parcărilor și a profilului stradal.
În urma unei evaluări a modului în care a fost pus în aplicare actualul PMUD în perioada 2016-2023, actualizarea acestui document ar trebui să ia în considerare următoarele aspecte:
Scopul principal al noului PMUD va fi elaborarea unui studiu privind impactul transportului public în Timișoara, pe următoarele niveluri:
PMUD va include un studiu de identificare a zonelor cu dificultăți în ceea ce privește transportul public, a blocajelor și a intersecțiilor conflictuale în care vehiculele de transport public rămân de obicei blocate sau înregistrează întârzieri mari. În prezent, sunt colectate date preliminare și sunt disponibile informații privind astfel de situații de blocaj, dar este necesară o analiză aprofundată. Imaginea de mai jos evidențiază infrastructura de mobilitate deja identificată în care apar de obicei conflicte potențiale și blocaje de trafic.
PMUD va formula propuneri de investiții concrete în infrastructură pentru a asigura următoarele:
Pe parcursul dezvoltării PMUD, o serie de ateliere de lucru dedicate și concentrate vor fi organizate cu părțile interesate cheie (Primăria Timișoara, Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Compania Națională de Căi Ferate, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Poliția Rutieră etc.) cu scopul de a consolida capacitățile locale și metropolitane în ceea ce privește aspectele de mobilitate și de a crea premisele pentru inovare și cooperare viitoare între aceste părți interesate. În plus, va fi creat un Centru de Cercetare Aplicativă a Mobilității Urbane cu scopul de a facilita colectarea de date coerente cu privire la trafic și mobilitate și pentru a oferi servicii de instruire specializate și profesioniste pentru toți actorii implicați în sectorul de Transport. Aceasta se poate realiza inclusiv prin refuntionalizarea unei autorități metropolitane pentru transport care să fie real functională, profesionalizată și care sa asigure un nivel de decizie adminstrativă integrată bazată pe competență tehnică la nivel metropolitan / de zonă funcțională.
Municipiul Timișoara -
buget local
Sursele de finanțare
ale UE
IFI - prin programe de
asistență tehnică și împrumuturi